Din punct de vedere constructiv sistemele de instalatii termice clasice se pot clasifica dupa cum urmeaza: instalatii termice cu radiatoare, prin pardoseala si/sau pereti, cu ventilo-convectoare sau combinate. Alegerea unui solutii constructive optime depinde de mai multi factori:destinatia cladirii, amplasamentul cladirii, zona geografica, gradul de confort.
PRINCIPIUL DE FUNCTIONARE AL UNEI CENTRALE TERMICE IN CONDENSATIE
In timpul arderii, hidrogenul continut de gaze se combina cu oxigenul din aer, formand vaporii de apa. Energia termica a vaporilor de apa este pierduta in cazul instalatiilor obisnuite de încalzire, deoarece vaporii sunt eliminati prin cosul de fum. Spre deosebire de instalatiile obisnuite, centralele in condensare de la folosesc aceasta energie dirijand vaporii de apa in echipament, îi condenseaza si transfera caldura de condensare obtinuta circuitului de încalzire. Acest proces este facilitat de schimbatorul de caldura economic al centralei pe gaz în condensare. Instalarea acestuia este conditionata de disponibilitatea unui cos de fum rezistent la umiditate sau a unor accesorii speciale pentru gaze arse. O centrala termica in condensatie este ideala pentru imobilele incalzite prin instalatie de incalzire prin pardoseala si pentru imobilele incalzite cu radiatoare din tabla de otel sau aluminiu (in conditiile in care aceste radiatoare sunt dimensionate corect pentru a fi folosite impreuna cu o centrala termica in condensatie, adica dimensionarea lor sa fie facuta functie de puterile declarate de producator pentru maxim 55/35/20° C, astfel incat gradul de utilizare al centralei termice in condensatie sa fie cat mai ridicat si deci un consum de energie / combustibil mai scazut).
EFICIENTA MAXIMA A CONDENSARII – Chiar si pentru imobilele vechi
Centralele termice moderne conventionale destinate functionarii cu tiraj natura cu cos de fum sau cu tiraj fortat cu kit de evacuare gaze arse / admisie aer de ardere, ating un randament maxim de 93-94%, randament care, odata cu trecerea timpului care implica si o uzura a echipamentului, poate scadea. Cu toate acestea, in cazul tehnicii centralelor cu functionare pe gaze in condensare s-a masurat o eficienta energetica sau grad normat de utilizare de pana la 110,5%. Aceasta presupune ca se obtine mai multa caldura de încalzire comparativ cu cea obtinuta doar prin ardere. Toate acestea sunt posibile datorita utilizarii energiei de condensare suplimentare, motivandu-se astfel de ce gradul de utilizare depaseste cu mult 100%.
Tehnica functionarii in condensare este recomandata, de asemenea, pentru cladirile vechi, care au montate de regula radiatoare din fonta sau otel. Conditia este ca temperatura de retur a apei calde sa nu depaseasca 50° C. Aceasta conditie este indeplinita fara probleme daca se aplica metodele corespunzatoare de izolatie, daca dimensionarea centralei termice este facuta corect si daca se reduce nivelul temperaturii agentului termic.
- Autentificare pentru a posta comentarii